Scurtă itorie a scrimei

După cum se ştie foarte bine, în istorie, scrima nu a avut, de la început un caracter sportiv. Este probabil cel mai vechi sport pentru ca scrima a însemnat (uneori sub altă denumire) tot ceea ce era o luptă în general cu arme albe. Încă din preistorie oameni au încercat să creeze arme, întâi pentru a se apara şi a ataca animalele şi apoi pentru a se lupta între ei.

Încă din antichitate au aparut şcoli în care se învăţa arta duelului cu sabia. Încă nu se transformase într-un sport. Era doar o necesitate, o adevărată luptă pentru supravieţuire. În plus era baza armatelor antice pentru că se ştie că războaiele din acea vreme se duceau corp la corp.

În evul mediu şcolile nu mai erau de-a dreptul. Fiii de nobili aveau profesori personali de scrimă pe care ţăranii nu şi-i puteau permite. Pentru armate, soldaţii primeau o instruire abia la vârsta recrutării.

Deja la începutul epocii moderne s-au înfiinţat adevărate şcoli de scrimă cunoscute chiar sub acest nume. Din cauză că, obligat de onoarea care devenea tot mai importantă, cel ce era insultat trebuia să-l provoace pe respectiv la duel, toţi cei ce locuiau în oraşe (mai ales nobilii) trebuiau să ştie o picătură de scrimă şi, în general să poarte o sabie.

Scrima a fost studiată mult timp, lucru dovedit de o carte din anul 1610, semnată de Ridolfo Capo Ferro, care se numeşte "Great Representation of the Art and of the Use of Fencing", în care se găseşte o parte din cele mai importante legi ale scrimei.

Ceva mai târziu scrima, cu ocazia apariţiei floretei a devenit un sport. În prezent există trei arme: sabie, spadă şi floretă.

Electricitatea s-a introdus mai întâi la floretă şi spadă. De curând s-a introdus şi la sabie.

După părerea mea, ca şi fost practicant cea mai solicitantă armă este floreta, iar cea mai relaxantă este spada.

În concluzie, se pare că scrima este, într-adevăr, un sport nobil.