Ana Maria Branza

Spadasina Ana Maria Brânză isi datoreaza cariera de-acum fratelui ei, Marius. La 10 ani a fost dusă la tenis. A renunţat dupa un an pentru că antrenorul o punea să tină racheta cu mâna dreaptă, ea fiind stângace.

Nu a stat insa mult in repus. Într-o zi, vorbind cu fratele ei, el i-a spus că in jurul secţiei de juniori, la fotbal există o sală de scrimă. Era prea mică pentru a şti ce înseamnă. Tatăl ei i-a spus că este ca un duel, lucru care i s-a părut interesant.

De numai sase luni a avut nevoie Ana Maria pentru a deveni campioana a Romaniei. La Nationale a fost vazuta de antrenorul lotului national de spada, Dan Podeanu. Acesta i-a cerut tatălui ei sa o lase la un trial la Constanta, dupa care a oprit-o la lot. Ana a avut o evolutie rapida si constanta, neexistand an in care sa nu obtina rezultate pe plan international.

Ana Maria Branza a castigat medalia de argint in proba de spada, contand pentru Jocurile Olimpice de la Beijing, dupa ce a fost invinsa cu 15-11, in marea finala, de germanca Britta Heidemann, campioana mondiala en-titre. Dupa aurul obtinut de Alina Dumitru si cele doua medalii de bronz cucerite de Mihai Covaliu si de catre echipa femimina de gimnastica a Romaniei, Ana Maria a adus delegatiei Romaniei prima medalie de argint de la competitia asiatica.

In marea finala, romanca a fost dominata de catre Britta, cea care a condus in permanenta ostilitatile. A fost 4-0, 6-2, 8-5 si 14-10 pentru Heidemann, care s-a impus in final cu 15-11.

Ana Maria Branza se calificase in finala probei de spada de la Jocurile Olimpice de la Beijing dupa ce învinsese dramatic, scor 15-14, pe unguroaica Ildiko Mincza-Nebald!

ANA MARIA BRANZA

Data şi locul naşterii: 26 noiembrie – Bucurreşti

Înălţime – greutate: 1,75 m – 65 kg

Club: Steaua

Armă: spadă

Antrenor: Dan Podeanu

Palmares:

JO – 16-imi la Atena

CM: bronz la Lisabona 2002

CE: aur la Kiev – cu echipa 2008

Argint la Kiev 2008 individual

Scurtă itorie a scrimei

După cum se ştie foarte bine, în istorie, scrima nu a avut, de la început un caracter sportiv. Este probabil cel mai vechi sport pentru ca scrima a însemnat (uneori sub altă denumire) tot ceea ce era o luptă în general cu arme albe. Încă din preistorie oameni au încercat să creeze arme, întâi pentru a se apara şi a ataca animalele şi apoi pentru a se lupta între ei.

Încă din antichitate au aparut şcoli în care se învăţa arta duelului cu sabia. Încă nu se transformase într-un sport. Era doar o necesitate, o adevărată luptă pentru supravieţuire. În plus era baza armatelor antice pentru că se ştie că războaiele din acea vreme se duceau corp la corp.

În evul mediu şcolile nu mai erau de-a dreptul. Fiii de nobili aveau profesori personali de scrimă pe care ţăranii nu şi-i puteau permite. Pentru armate, soldaţii primeau o instruire abia la vârsta recrutării.

Deja la începutul epocii moderne s-au înfiinţat adevărate şcoli de scrimă cunoscute chiar sub acest nume. Din cauză că, obligat de onoarea care devenea tot mai importantă, cel ce era insultat trebuia să-l provoace pe respectiv la duel, toţi cei ce locuiau în oraşe (mai ales nobilii) trebuiau să ştie o picătură de scrimă şi, în general să poarte o sabie.

Scrima a fost studiată mult timp, lucru dovedit de o carte din anul 1610, semnată de Ridolfo Capo Ferro, care se numeşte "Great Representation of the Art and of the Use of Fencing", în care se găseşte o parte din cele mai importante legi ale scrimei.

Ceva mai târziu scrima, cu ocazia apariţiei floretei a devenit un sport. În prezent există trei arme: sabie, spadă şi floretă.

Electricitatea s-a introdus mai întâi la floretă şi spadă. De curând s-a introdus şi la sabie.

După părerea mea, ca şi fost practicant cea mai solicitantă armă este floreta, iar cea mai relaxantă este spada.

În concluzie, se pare că scrima este, într-adevăr, un sport nobil.